Dacă îmi dai voie să fac parte din povestea ta, atât cât tu vei considera că ai nevoie de mine, îți ofer cu toată inima și în numele lui Iisus tot ceea ce a pus în mine la nivel de cunoaștere, înțelepciune și iubire de oameni. Știu că așa cum mie mi-a trimis în viața mea oamenii potriviți la momentul potrivit și eu sunt pentru tine acum omul potrivit lângă care să devii cine ți-ai propus să fii! Să ajungi să urci cei mai înalți munți, să pășești pe ape limpezi, să crezi în tine știind cine ești!
Marcu 8:31-14:26:
„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze! Căci oricine vrea să-și salveze viața, o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine și pentru Evanghelie, o va salva”
A te lepăda de sine înseamnă a te lepăda de haina vechiului concept despre sine care e orice mai puțin aliniat cu Dumnezeul care ești – esența divină, făcut după chipul și asemănarea Lui.
Şi le-a zis:
„Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.“
Luca 17:20-37
Fiind întrebat de către farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, Isus le-a răspuns:
„Împărăția lui Dumnezeu nu vine în așa fel încât să fie observată și nici nu se va zice: «Iat-o aici!» sau «Iat-o acolo!», pentru că Împărăția lui Dumnezeu este în interiorul vostru!“
Ce ai de făcut, concret:
Încetează să te mai identifici cu această realitate sau să îți iei validare de la aceasta!
Când spui că „nu sunt bună sau nu sunt în stare sau nu sunt iubită, pentru că, uite, nu am bani sau uite, nu am relația ideală încă”, te condamni la neschimbare.
Nu lăsa circumstanțele să definească valoarea ta personală.
De aia se numește valoare personală. Că e a ta. Tu decizi cât valorezi. Nu ceilalți …
Apoi, pe cât posibil nu reacționa când bubuie această realitate în care te afli acum
Ideal e să rămâi de neclintit atât în interior, cât și în exterior când ceva se întâmplă.
Așa cum a făcut Daniel în peștera leilor.
S-a întors cu spatele la lei (circumstanțe) și cu fața la Dumnezeu (credința).
Așază-te în liniște, respiră profund, detașează-te de corp și simte-te mai mult spirit divin decât corp.
Pentru că tu ești deja Dumnezeu în interior, tu ești creatorul, tu ești esență divină.
Când faci asta, faci practic un salt cuantic în noul self concept, în identitatea care nu e imperfectă, ci e perfectă și fără pată, fiind după chipul și asemănarea…
Acum, te întreb:
Ce ești pregătit/ă să pierzi, ca să câștigi VISUL?